Home / Studii de caz / Primul Turneu Internațional de Golf din Romania

 

Classic Brands a sprijinit Federatia Romana de Golf in organizarea primului turneu international de golf din tara noastra, “Romanian Open Amateurs Championship”. Astfel, agentia s-a implicat in elaborarea efectiva a proiectului, in promovarea lui, precum si in procesul de strangere de fonduri. Mai mult, specialistii nostru au manegeriat relatia cu sponsorii si cu reprezentantii mass-mediei. Rezultatele: un eveniment frumos, care s-a bucurat de aprecierile jucatorilor, ale partenerilor si ale jurnalistilor. Turneul a avut o buna vizibilitate in presa, ceea ce dovedeste ca oamenii au inteles semnificatia unei asemenea competitii.

“Intrucat nu a existat un precedent, organizarea acestui eveniment a fost o provocare atat pentru reprezentantii Federatiei, cat si pentru echipa noastra. Dar cu multa munca, multa pasiune si multa daruire, am reusit. Suntem multumiti de rezultatele obtinute si ne dorim ca urmatoarele editii ale “Romanian Open Amateurs Championship” sa fie cel putin la fel de reusite”, a declarat Virgil Munteanu, Managing Partner Classic Brands.

Echipa Classic Brands care s-a implicat in organizarea evenimentului a fost reprezentata de Iuliana Anghel – Project Manager, Diana Nita – Event Manager, Anca Iordache – Media Relationship Specialist, Marius Epure – Art Director, Dan Dageac – Event Assistant.

Despre competitie

“Romanian Open Amateurs Championship” a fost primul eveniment de o asemenea amploare organizat in Romania si s-a desfasurat in perioada 18-20 septembrie 2009, pe terenul clubului „Lac de Verde” din Breaza. Arbitrul turneului a fost elvetianul Gerwin Feldner. In fiecare zi a competitiei s-au jucat 18 cupe, in sistem stableford pentru grupele de categorie 0-18 HCP, 19-30 HCP si Categoria Lady. In total, au fost 54 de cupe.

La turneu au participat aproximativ 40 de jucători din tara si strainatate, iar marele premiu a revenit jucatorului Marcel Gross din Elvetia.  Primul loc al categoriei Ladies a fost ocupat de Andrea Bodnar, din Ungaria. Printre jucatorii romani care au participat la acest turneu se afla actorul Lucian Viziru, jucatorul de tenis Florin Segarceanu si presedintele Henkel Romania, Liviu Sfrija.

Despre Federatia Romana de Golf

Federatia Romana de Golf, infiintata in septembrie 2004, are in componenta opt cluburi si asociatii sportive. Pe parcursul celor cinci ani de activitate, Federatia a organizat numeroase cursuri demonstrative de golf si a sprijinit jucatorii de golf din Romania sa participe la competitii internationale, unul dintre obiectivele acesteia fiind de a sprijini initiativa de includere a golfului in randul sporturilor olimpice.

In prezent, Federatia Romana de Golf este membru al Comitetului Olimpic si Sportiv Roman, al European Golf Association, Royal and Ancient Golf Club – St. Andrews, International Golf Association si United States Golf Association.